Noi nu avem nici un fişier grafic în format GIF pe situl GNU din cauza patentelor (Unisys şi IBM) ce acoperă algoritmul de compresie LZW ce este folosit în crearea fişierelor GIF. Aceste patente sunt aplicabile şi programului compress, din care cauză GNU nu foloseşte nici acest program nici formatul său.
Unisys şi IBM au aplicat pentru patente în 1983. Unisys (şi probabil IBM) au aplicat pentru aceste patente în mai multe ţări. Dintre ţarile în care am putut căuta bazele lor de date cu patente, ultima dată de expirare pare să fie vineri, 11 august 2006 1. Până atunci, oricine distribuie un program liber ce crează fişiere GIF se află în situaţia de a putea fi acţionat în judecată. Noi nu cunoaştem nici un motiv pentru care proprietarii acestor patente ar putea pierde aceste procese.
Pentru crearea şi distribuirea un asemenea program, Unisys şi IBM ar putea crede că este mai înţelept (din motive de relaţii cu publicul) să nu acţioneze în judecată o organizaţie non-profit, cum este FSF. Ei ar putea în schimb acţiona în judecată utilizatorii programului, inclusiv companiile care redistribuie software GNU. Noi credem că nu ar fi un comportament responsabil din partea noastră să favorizăm o asemenea situaţie.
Mulţi cred că Unisys a permis celor ce distribuie software liber ce crează fişiere în formatul GIF. Din nefericire, nu aceasta nu este situaţia. Iată ce a declarat Unisys despre această chestiune în 1995:
Unisys does not require licensing, or fees to be paid, for non-commercial, non-profit GIF-based applications, including those for use on the on-line services. Concerning developers of software for the Internet network, the same principle applies. Unisys will not pursue previous inadvertent infringement by developers producing versions of software products for the Internet prior to 1995. The company does not require licensing, or fees to be paid for non-commercial, non-profit offerings on the Internet, including "Freeware".
Adică, <Unisys nu pretinde licenţierea, sau plata unei taxe, pentru aplicaţii non-comerciale, non-profit, bazate pe GIF, inclusiv acelea ce sunt folosite pentru servicii on-line. În ceea ce priveşte dezvoltatorii de software pentru reţeaua Internet, se aplică acelaşi principiu. Unysis nu va acţiona în cazul încălcările anterioare neintenţionate de către dezvoltatorii care au produs versiuni de produse software pentru Internet înainte de 1995. Compania nu pretinde licenţierea, sau plata unei taxe pentru oferte non-comerciale, non=profit pe Internet, inclusiv pentru "Freeware".>
Din păcate, această formulare nu se aplică software-ului liber, ci doar software-ului semi-liber care nu poate fi folosit într-un sistem de operare liber cum este GNU. De asemenea, nu este permisă folosirea algoritmului LZW pentru alte scopuri, cum ar fi compresia fişielor. Acesta este motivul pentru care a trebuit să dezvoltăm GNU zip ca un înlocuitor pentru compress.
Redistribuire comercială de software liber este foarte importantă şi noi dorim ca sistemul GNU, ca un întreg, să poată fi redistribuit comercial. Aceasta înseamnă că noi nu putem adăuga un program ce generează GIF-uri la GNU, nu sub termenii Unisys.
Free Software Foundation este o organizaţie non-comercială, non-profit, aşa că strict vorbind venitul pe care îl obţinem din vânzarea de CD-ROM-uri nu este "profit". Poate că aceasta înseamnă că am putea include un program GIF pe CD-ROM-ul nostru şi pretinde că acţionăm în cadrul permisiunilor date de Unisys -- sau poate nu. Dar, deoarece ştim că alţi redistribuitori de software GNU nu ar putea să-l includă, nu este prea folositor să facem acest lucru.
La scurtă vreme după ce Unisys a făcut anunţul de mai sus, când Internetul era în mare re-asigurat că Unisys dăduse permisiunea pentru software liber ce generează GIF-uri, am scris departamentului legal de la Unisys cerând clarificarea acestor chestiuni. Noi nu am primit însă nici un răspuns.
Chiar dacă Unisys a dat într-adevăr permisiune software-ului liber să genereze GIF-uri, noi am mai avea de a face şi cu patentul IBM. Patentele obţinute de IBM şi Unisys acoperă aceeaşi "invenţie" -- algoritmul de compresie LZW. (Aceasta ar reflecta o eroare de partea oficiului de patente şi mărci US - USPTO, care este faimos pentru incompetenţă şi lipsă de judecată.)
Decodarea GIF-uilor este o chestiune diferită. Patentele IBM şi Unisys sunt scrise într-un asemenea mod că ele nu se aplică programelor care pot doar decompresa formatul LZW dar nu pot realiza compresia. Prin urmare, putem şi vom include suport pentru afişarea fişierelor GIF în software-ul GNU.
Dată fiind situaţia, am putea include fişiere GIF în paginile noastre de web, dacă am dori. Mulţi alţii ar fi fericiţi să le creeze pentru noi şi noi nu am fi acţionaţi în judecată pentru că avem fişiere GIF pe serverul nostru.
Dar noi considerăm că dacă nu putem distribui software ce permite utilizatorilor să creeze fişiere GIF corespunzătoare, atunci noi n-ar trebui să avem alte persoane care să ruleze acest software pentru noi. Pe lângă aceasta, dacă noi nu putem furniza în GNU software care să genereze fişiere GIF, ar trebui să recomandăm o alternativă. Noi înşine ar trebui să folosim alternativa pe care o recomandăm.
Iată ce a avut de spus Unisys în 1999 despre chestiunea cu patentul lor:
Unisys has frequently been asked whether a Unisys license is required in order to use LZW software obtained by downloading from the Internet or from other sources. The answer is simple. In all cases, a written license agreement or statement signed by an authorized Unisys representative is required from Unisys for all use, sale or distribution of any software (including so-called "freeware") and/or hardware providing LZW conversion capability (for example, downloaded software).
Adică <Unisys a fost deseori întrebat dacă este necesară o licenţă Unisys pentru a folosi software LZW obţinut prin descărcare de pe Internet sau din alte surse. Răspunsul este simplu. În toate cazurile, o înţelegere de licenţiere scrisă sau o declaraţie semnată de un agent de vânzări autorizat de Unisys este cerută de Unisys pentru toate utilizările, vânzarea sau distribuirea de orice software (inclusiv aşa numitul "freeware") şi/sau hardware ce furnizează capabilitatea de conversie LZW (de exemplu, software descărcat).>
Cu această declaraţie, Unisys încearcă să ia înapoi ceea ce au spus în 1995, când au dat părţi din patent publicului. Legalitatea unei asemenea acţiunei este îndoielnică.
O chestiune suplimentară este aceea că patentele LZW -- şi patentele software în general -- sunt o ofensă adusă libertăţii programatorilor în general, şi toţi programatorii trebuie să lucreze împreună împotriva patentelor software.
Aşadar, chiar dacă am putea găsi o soluţie care să permită comunitatea de software liber să genereze GIF-uri, aceasta n-ar fi cu adevărat o soluţie, nu pentru problemă în totalitate. Soluţia este trecerea la un alt format şi să nu mai folosim GIF.
În concluzie, noi nu folosim GIF-uri şi sperăm că nici dvs. nu le veţi folosi.
Este posibil să creaţi imagini ne-compresate care se comportă ca GIF-urile, în aceea că sunt recunoscute de programele care decodează formatul GIF. Acest lucru poate fi făcut fără a încălca patente. Aceste pseudo-GIF-uri sunt utile în anumite cazuri.
Este de asemenea posibil să creaţi GIF-uri folosind o altă codare liberă de patente (run length encoding), dar aceasta nu atinge acelaşi nivel de compresie ce este aşteptat de la un GIF.
Noi am decis să nu folosim aceste psudo-GIF-uri pe situl nostru pentru că nu sunt o soluţie satisfăcătoare pentru problema comunităţii noastre. Ele sunt fişiere imagini valide, dar sunt foarte mari. Internetul are nevoie de un format de compresie liber de patente, nu de pseudo-GIF-uri mari.
Formatul PNG este un format de compresie liber de patente. Noi sperăm că va deveni un sistem suportat pe scară largă; atunci îl vom folosi. Noi avem versiuni în format PNG ale imaginilor de pe acest server.
Pentru informaţii suplimentare despre problemele legate de patentul GIF, vedeţi pagina Ligii pentru libertatea de a programa GIF. Pe acea pagină puteţi afla mai multe despre problema patentelor software în general.
Pagina suport în browsere enumeră browser-ele care sunt compatibile cu formatul PNG şi comentarii despre cât de bine îl suportă.
Există o bibliotecă numită libungif care citeşte fişiere gif şi scrie fişiere gif necomprimate pentru a evita patentul Unisys.
http://burnallgifs.org este un site de web devotat descurajării folosirii fişierelor GIF pe situl dvs.
Traduceri ale acestei pagini:
[
Català
| English
| Deutsch
| Français
| 日本語
| 한국어
| Polski
| Română
| Русский
]
Vă rugăm trimiteţi întrebări despre GNU şi Fundaţia pentru Software Liber
(FSF - Free Software Foundation) la adresa
gnu@gnu.org.
Alte metode de a contacta FSF.
Vă rugăm raportaţi legături incorecte şi alte corecturi (sau trimiteţi sugestii)
la adresa webmasters@gnu.org.
Vedeţi Translations README pentru informaţii despre coordonarea şi furnizarea de traduceri ale acestui articol.
Copyright © 1997, 1998, 1999, 2004 Free Software Foundation, Inc., 51 Franklin St, Fifth Floor, Boston, MA 02110, USAActualizat la: $Date: 2006/02/28 15:13:49 $ $Author: puigpe $